|
Anul infiintarii : 1976
Anul desfiintarii : 1986
Gen: Punk
Unul din putinele grupuri punk originale ce a supravietuit perioadei de glorie a acestui stil, anii `76-`78, dezvoltind o
muzica originala, reinnoita neincetat. "? Vreau sa spun ca nu sintem niste lectori universitari plictisitori. Facem o muzica
excelenta si sintem simpatici. Topaim si dam din fund si nu ne e rusine de asta." (Joe Strummer)
S-a format la inceputul lui 1976 in cartierul londonez Shepherd?s Bush. Jones si prietenul sau Simonon, care era basist de
numai 6 luni, cintau in grupul London SS atunci cind l-au cunoscut pe Strummer, membru 101?ers, si au decis sa formeze o trupa
impreuna. Celor li s-au alaturat bateristul Terry si, pentru o scurta perioada, chitaristul Keith Levine (ce va forma ulterior
P.I.L. impreuna cu Johnny Rotten).
Stabilindu-si cartierul general intr-un depozit parasit din Camden Town, au inceput repetitiile sub supravegherea managerului
Bernie Rhodes. Au debutat neanuntati in cadrul unui concert Sex Pistols, prima lor aparitie oficiala avind loc in august 1976.
Datorita publicitatii axate pe afiliatiile cu Sex Pistols si curentul punk au obtinut foarte repede un contract discografic,
desi inca de la inceput s-au "bucurat" de o reputatie foarte proasta (rock-ul lor primar si violent declansa intotdeauna instinctele
ascultatorilor, facind ca fiecare concert sa se tremine intr-o incaierare). In scurt timp The Calsh se afirma drept una din
vocile cele mai puternice si mai autorizate ale noii muzici.
In martie 1977 le-a aparut single-ul "White Riot / 1977". Pe nedrept considerata rasista piesa "White Riot" a rezistat timp
de trei saptamini in zona superioara a clasamentului britanic (cea mai inalta pozitie atinsa ? 3 , fiind considerata una din cele mai bune compozitii punk. Au participat apoi la celebrul turneu "Anarchy" al grupului Sex
Pistols inainte de a organiza unul propriu, la fel de celebrul "White Riot Tour", la care i-au invitat pe cei de la Buzzcocks,
Subway Sect si The Slits. In aprilie au realizat primul LP, ce a urcat pina pe locul 12 in topul albumelor din Marea Britanie,
dar in ciuda succesului sint evitati de posturile de radio (la rindul lor, nedorind sa se compromita, refuza aparitiile TV).
In aceasta perioada Chimes, dezamagit de manifestarile si imaginea specifice punk-ului, paraseste grupul si este inlocuit
dupa peste 200 de auditii de Nicky "Topper" Headon.
Pe linga cintecele punk, scurte si foarte energice, cu texte agresive si provocatoare, primul album contine si o reusita incercare
reggae, o varianta a piesei lui Junior Martin, "Police And Thieves" (de altfel The Clash este considerat singurul grup "alb"
ce a reusit sa capteze adevaratul spirit reggae). Faimosul producator jamaican Lee Perry i-a asistat supervizat la inregistrarea
celui de-al doilea single "Complete Control", care a intrat la aparitie direct in Top 30. A urmat un nou turneu britanic foarte
agitat, in compania lui Richard Hell si a grupului feminin francez Les Lous, presarat cu numeroase conflicte cu politia din
cauza neincetatelor provocari si instigari la vandalism lansate de membrii grupului. In aceeasi perioada succesul lor incepe
sa depaseasca granitele tarii (sint foarte apreciati in Europa, in special in Franta). Urmeaza un alt turneu national si un
nou single, "White Man In Hammersmith / The Prisoner", care le consolideaza si mai mult reputatia.
Al doilea LP, "Give ?Em Enough Rope" (locul 2 in Marea Britanie), a fost produs de americanul Sandy Pearlman (celebru pentru
colaborarea cu grupul de heavy Blue Oyster Cult). Temerile fanilor de a-i vedea pe The Clash transformati intr-un grup de
heavy nu s-au adeverit iar criticii s-au intrecut in a elogia aceasta noua realizare ("Daca nu va place The Clash, nu va place
nimic." Dave McCullogh de la The Sounds). Noul single extras, "Tommy Gun", devine un hit urias (locul 19 in Anglia). In timpul
turneului de promovare ce a urmat, "Sort It Out Tour", s-au despartit de cel de la carui nume se legase succesul lor de pina
atunci, managerul Bernie Rhodes, optind pentru un personaj bizar dar mult mai eficace pe nume Kosmo Vinyl (Bernie Rhodes avea
insa sa revina peste 2 ani). In februarie 1979 sustin un prim turneu american, ocazie cu care CBS publica in aceasta tara
un album compilatie cu succesele grupului.
Intorsi in tara incep lucrul la filmul documentar "Rude Boy" si realizeaza EP-ul "The Cost Of Living", aparut in mai 1979
in ziua declansarii alegerilor generale din Marea Britanie, si single-ul "I Fought The Law". Participa apoi la concertele
organizate de asociatia Rock Against Racism si, alaturi de claviaturistul Micky Gallagher (ex Ian Dury), pleaca intr-un nou
turneu in SUA.
Cel de-al treilea album, produs de Guy Stevens, care lucrase anterior cu Mott The Hoople, trebuia sa se numeasca "The New
Testament", dar in cele din urma renunta la acest titlu pretentios in favoarea lui "London Calling". Un dublu LP a fost pus
in vinzare in ziua de Craciun a anului 1979 la un pret de doar 5 lire sterline (pretul unui disc simplu). In ciuda succesului
comercial foarte mare (locul 9 in Anglia si locul 29 in SUA), eclectismul albumului (de la rockabilly si R&B pina la hard
rock si reggae) imparte de data aceasta critica britanica in vehemente opinii pro (New Musical Express si Melody Maker) si
contra (The Sounds).
Din nou in SUA in martie 1980, sustin doua concerte in beneficiul cintaretului american Jaki Wilson, aflat in spital. Washington
Post ii declara una din primele cinci formatii britanice ale tuturor timpurilor, in timp ce Village Voice, supraliciteaza,
proclamindu-i cel mai bun grup de rock?n?roll al vremii. In fine, in aprilie Rolling Stone le consacra doua pagini elogioase,
stabilind astfel un adevarat record pentru o formatie de pe batrinul continent. In august au realizat single-ul
"Bankrobber", inregistrat impreuna cu DJ-ul dub Mikey Dread, un nou mare succes, iar in toamna au oferit publicului american
EP-ul "Black Market Clash". Atitudinea lor protestara a fost mai evidenta ca oricind la aparitia single-urilor "The Call Up"
si "Stop The World", in care cer desfiintarea serviciului militar si incetarea inarmarilor nucleare.
In 1981 au realizat un nou record pentru o trupa punk publicind un triplu album (desi initial planificasera unul simplu!).
Intitulat "Sandinista" discul a fost dedicat revolutiei din Nicaragua, "singura revolutie sociala ce a avut loc fara amestecul
sovieticilor si yancheilor". Inca o data, renuntind la drepturile de autor pentru primele mii de exemplare vindute, reusesc
sa scada pretul de vinzare al discului. De aceasta data critica britanica este unanim in defavoarea grupului, a carui popularitate
incepe sa scada in Anglia din acest moment. Pentru prima data un disc al lor s-a vindut mai bine in SUA decit in tara natala.
In 1982 produc un nou album excelent, caleidoscopicul "Combat Rock", produs de Glyn Johns (Roling Stones, Who si Led Zeppelin),
care este cel mai mare succes comercial al lor (locul 2 in Anglia), iar "Rock The Casbah" devine primul lor hit Top 10 in
SUA. Comportamentul tot mai aberant al lui Headon, consumator inrait de droguri, ii determina pe ceilalti membri ai grupului
sa-l indeparteze. Este inlocuit temporar de Terry Chimes, revenit in grup in decembrie, si apoi de Peter Howard (ex Cold Fish).
Din pacate, pe nesimtite, vremea grupului The Clash ca si cea a punk-ului trecuse si noul context agraveaza tensiunile dintre
membrii grupului. Dupa indepartarea lui Mick Jones, acuzat ca "s-a indepartat de spiritul originar Clash", Strummer si Simonon
il inlocuiesc cu chitaristii Vince White si Nick Sheppard si continua cu un nou album mediocru, care ulterior este renegat,
dupa care in 1986 trag cortina peste activitatea unuia din cele mai originale grupuri ale epocii punk.
Jones infiinteaza cu destul succes grupul Big Audio Dynamite, iar Strummer dupa o activitate solo modesta il inlocuieste pe
Shane MacGowan ca solist al formatiei The Pogues.
Members:
- The Main Lineup:
Joe Strummer - rhythm guitar (1976-1985)
Mick Jones - lead guitar (1976-1983)
Paul Simonon - bass (1976-1985)
Topper Headon - drums and percussion (1977-1982)
- Other Members:
Keith Levene - lead guitar (1976)
Nick Sheppard - guitar (1983-1985)
Vince White - guitar (1983-1985)
Terry Chimes - drums (1976-1977, 1982-1983)
Pete Howard - drums (1983-1985)
Discography:
1. The Clash - (April 8, 1977) UK, US
2. Give 'Em Enough Rope - (November 10, 1978) UK, US
3. London Calling (2CD) - (December 14, 1979) UK, US
3. Sandinista! (2CD) - (December 12, 1980) UK, US
4. Combat Rock - (May 14, 1982)UK, US
5. Cut the Crap - (November 4, 1985)UK, US
- Compilations
Black Market Clash, 1980 (compilation of b-sides), CBS Records CD release: Epic Records
The Story of the Clash, Volume 1, 1988 (compilation, greatest hits collection), CBS Records CD release: Epic Records UK, US
Clash on Broadway, 1991 (3 disc box set containing several unreleased tracks and alternate versions), CBS Records CD release:
Epic Records
The Singles, 1991 (singles compilation), CBS Records CD release: Epic Records
Super Black Market Clash, 1994 (compilation of b-sides and rarities), CBS Records CD release: Epic Records, UK
From Here to Eternity: Live, 1999 (live recordings from 1978 - 1982), Epic Records UK, US
The Essential Clash, 2003 (compilation, "essential" recordings), Epic/Legacy UK, US
London Calling: 25th Anniversary Legacy Edition, 2004 (expanded with rehearsal tapes and making of the album DVD), Epic/Legacy
UK
- UK Singles
"White Riot" - (March 18, 1977) UK
"Capital Radio One" - (April 1, 1977)
"Remote Control" - (May 13, 1977)
"Complete Control" - (September 23, 1977) UK
"Clash City Rockers" - (February 17, 1978) UK
"(White Man) In Hammersmith Palais" - (June 16, 1978)UK
"Tommy Gun" - (November 24, 1978) UK
"English Civil War" - (February 23, 1979) UK
"The Cost Of Living" (EP) - (May 11, 1979) UK
"London Calling" - (December 7, 1979) UK
"Bankrobber" - (August 8, 1980) UK
"The Call Up" - (November 28, 1980) UK
"Hitsville UK" - (January 16, 1981) UK
"The Magnificent Seven" - (April 10, 1981) UK
"This Is Radio Clash" - (November 20, 1981) UK
"Know Your Rights" - (April 23, 1982) UK
"Rock The Casbah" - (June 11), 1982) UK
"Should I Stay Or Should I Go" / "Straight to Hell" - (September 17, 1982) UK
"This Is England" - (September 30, 1985) UK
"I Fought The Law" - (February 29, 1988) UK
"London Calling" - (April 25, 1988) UK
"Guns Of Brixton" - (July 9, 1990) UK
"Should I Stay Or Should I Go" - (February 18, 1991) UK
"Rock The Casbah" - (April 1, 1991) UK
"London Calling" - (May 27, 1991) UK
"Train In Vain (Stand By Me)" - (October 14, 1991)
- US Singles
"I Fought The Law" - (July 26, 1979)
"Train In Vain (Stand by Me)" - (February 12, 1980) US
"Hitsville UK" - (February 17, 1981)
"The Magnificent Seven" - (March 27, 1981)
"This Is Radio Clash" - (November 25, 1981)
"Should I Stay Or Should I Go" - (June 10), 1982) US
"Rock The Casbah" - (September 16, 1982)US
Note 1: The 1979 USA release of the debut album was significantly different from the original 1977 UK release
|
